Arhiva pentru July, 2007

Echipa Roşie

Paul MURESAN

Toate aceste tabere, aceste întâlniri, meditaţii, ajuta tinerii în primul rând la un dialog mai strâns cu Dumnezeu. Asta îi face pe tineri mai responsabili, mai îndrăzneţi, mai iubitori de aproapele lor îţi dezvoltă un bun dialog în societatea de astăzi. O astfel de tabără stârneşte în tineri dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Descoperă aşa un Dumnezeu mai bun, mai puţin înfricoşător, un Dumnezeu ca prieten.

De multe ori orele de religie se transformă în ore libere, slujba de duminică un prilej de a ne arăta rochia nouă, de a-l bârfi pe cel din spate şi de a-l face pur şi simplu ceva. Intre toate acestea unde să-l descoperim pe Dumnezeu? Oricum, suntem prea leneşi preferăm sa nu-l învăţăm, să ne formăm o imagine a sa bazându-ne pe ceea ce am auzit din mers.

Taberele religioase au cu totul alt scop. Ni-l arată pe Dumnezeu în colegul de echipă, în piatra pe care o cărăm şi în adversarul pe care oricând l-am ajuta. Ne învaţă, să-l aducem aproape de noi. De fapt noi suntem cei care ajung la El.

Pe de altă parte, am învăţat ce înseamnă ‘’noi’’ în loc de ‘’eu’’. Renunţăm la prejudecăţi, uităm de regulile care ne ţin departe şi reuşim să devenim un grup compact. Câţi tineri, atâtea vise, atâtea idealuri,… Si totuşi un tot.

admin

Frumuseţea vârstei noastre

Echipa Roşie

Drumuri, întrebări, căutări, poveşti, fapte, zboruri, şi o lacrimă, un zâmbet, iar printre ele, viaţa mea.

Aici sunt eu…cine sunt eu? Doar un copil, mi-ar place să pot spune. Doar un copil, ai vrea şi tu să spui.

Ai fost erou, ai fost o zână. Stiai să zbori, iar peste mări şi mări, ştiai să ajungi acasă. Nu-ţi era teamă să înfrunţi răul, puteai să ieşi învingător. Copile, ştiai să crezi.

Te trezeai şi-atunci zâmbeai. Intrebai mereu, descopereai o lume nouă. Stiai copile să te minunezi.

Te jucai, alergai, plângeai, iubeai. Copile ştiai să te bucuri.

Dar ai crescut… nu ai uitat să fii copil, dar te simţeai…matur. Tânjeai după iubire, te îndrăgosteai în fugă, te convingeai pe tine că o simţi. Azi crezi că ai o lume la picioare. Mâine, de toţi te simţi prigonit. Dar pas cu pas şi vis cu vis, ajungi la tine. Eşti obsedat să ştii, ai vrea să simţi. Lumea îţi spune că eşti mare, responsabilităţile îţi cresc mereu. Eşti nesigur pe tine, eşti dezorientat, eşti singur, eşti iubit,eşti tu. Iţi-e teamă de o viaţă pe cont propriu, dar arzi de nerăbdare să o trăieşti. Te fascinează lumea, o cauţi, iar apoi, dezamăgit, o laşi în urmă. Tinere, începi să fii conştient.
Acum eşti tu cu tine, îţi aminteşti sau chiar trăieşti.
A fi copil e o binecuvântare, a rămâne aşa e o virtute. E prea frumos…
Nu număra în timp, oricum, ce-i clipa?
De ce te legi de lucruri trecătoare?
Roagă-te, copile! E tot ce îţi rămâne…
Adu-ţi aminte… zburai pe aripi strălucite.
Doamne, refă-mă omul ce am fost!

Echipa roşie

In situaţia în care li se oferă posibilitatea de a studia fenomenul politic şi cultural numit comunism, elevii şi studenţii au mari dificultăţi în a realiza şi explica efectul în funcţionarea acestui sistem.

In cel mai bun caz, comunismul este o glumă, o amintire a unei epoci, în care fetele purtau sarafan, iar băieţii cravată de tergal, de miliţian sau de ofiţer de armată. Aşa unii şi alţii ne simţeam chiar foarte bine. Veneam în uniformă de la şcoală, îmi făceam planul de strângerea castanelor şi norma de maculatură de predat la DCA. Aceste fapte relatate nu se referă la nimic familiar, întâmplările descrise par plictisitoare, vouă vi se pare ca vin dintr-o altă lume dispărută. Dar nu la fel privesc eu astăzi şi înainte şi după 89. Chiar dacă au trecut 18 ani de la căderea comunismului în România, încă se resimte şi acum amprenta tiraniei, a dictaturii atât în clasa politică cât şi în cultură si societate.

Să nu uităm de perioada post comunistă bine cunoscută de sub tutela regimului Iliescu în care oamenii din vechile servicii, de exemplu, militia şi securitatea au trecut de la comunism la post comunism fără măcar sa ni se deschidă la lumina tiparului arhivele, marile manipulări şi dosare de securitate. Lăsând în urmă crime nejudecate, altele chiar necunoscute şi să nu uităm sindromul turnătoriei care era prezentă în mai toate clasele sociale.

Dacă vă întrebaţi cum acest sistem a reuşit să se impună în faţa a milioane de oameni vă pot oferi cel puţin patru argumente care să sublinieze cele spuse mai sus:

– primul argument ar fi cel geo-politic (sfera de influenţă manifestată de URSS).

– al doilea argument este de ordin istoric (fatalitatea acceptată a istoriei naţionale)

– al treilea argument în special psihologic (pasivitatea genetică a poporului român).

– Cel de al patrulea argument ar fi cel sociologic (complexitatea represiunii populare în perioada comunistă).

Spaţiul nu ne permite să intrăm în detalierea argumentelor, dar cu siguranţă enumerarea lor poate fi un element suficient şi necesar pentru înţelegerea sistemului.

Putem să reflectăm o clipă asupra unei laturi opresive a comunismului: lupta împotriva religiei. Chiar dacă unii dintre noi au cât de cât o vagă idee, unii poate nici nu au auzit despre aşa ceva. Să ne amintim de caznele pe care au trebuit să le îndure credincioşii de orice religie în mod cu totul aparte cei ai bisericii greco-catolice, preoţi, episcopi, în puşcăriile comuniste, mulţi dintre ei până la jertfa deplină dând dovada iubirii desăvîrşite.
Lipsa curajului, a dialogului şi a responsabilităţii sunt doar câteva.

admin

Dumnezeu în viaţa noastră

Echipa roşie

Felician Mureşan

Dacă Dumnezeu nu ar fi, pământul, noi şi tot ceea ce vedem în jurul nostru, nu ar fi existat.

Eu L-am simţit pe Dumnezeu aproape atunci când ea a plecat în călătoria spre Paradis, loc de unde am înţeles că nu se mai întoarce, pentru că e mai frumos şi în mod cert, îi place mai mult. Tata mi-a spus că de acolo ea ne vede, ne păzeşte şi ne iubeşte necontenit. Dar de ce aşa repede? Tocmai când aşteptam cu nerăbdare să împodobim bradul împreună… a luat toată iubirea şi afecţiunea de mamă… a lăsat doar patru versuri: ‘’Repede m-am stins din viaţă/ Ca lumina unui sfeşnic/ Numai sufletul meu blând/ Printre voi rămâne-a veşnic’’, versuri pe care numai acum după patru ani le-am înţeles, le ţin aproape şi mă rog să fie păstrate vii în sufletul meu. Dumnezeu are cu fiecare dintre noi un plan bine stabilit. Vom merge la El mai devreme sau mai târziu, să-L slujim mai îndeaproape. El ne iubeşte şi are grijă de noi, în fiecare clipă, la fiecare pas. Noi suntem aceia care îl simţim sau nu.

In momentele de bucurie, de fericire, de pace, uităm de Dumnezeu, uităm să-i mulţumim. In momentele de cumpănă, de greutate, in necaz, toţi spunem ‘’Doamne-ajutătâ’’, iar după ce am depăşit momentul, uităm cât de aproape a fost de noi.

Rămâne însă certitudinea că El este acolo, mereu cu noi.

Eu L-am simţit pe Dumnezeu. Pot să vi-L dau şi vouă? Vreau…

admin

Comunicarea adult – tânăr

Echipa roşie

Ovidiu Găitan

Expresii de tipul ‘’Pe vremea mea’’ şi ‘’Ce ştii tu?’’ sunt foarte des întânite într-o discuţie dintre o persoană adultă şi una mai tânără.

Părinţii nu pot să înţeleagă, profesorii sunt încuiaţi. La polul opus se află părerile celor mai în vârstă. Copii răsfăţaţi, tineret răzvrătit, adolescenţi gălăgioşi.

Ambele tabere acuză, toată lumea acuză că ceilalţi sunt vinovaţi.
Există nişte bariere greu de depăşit, cum ar fi prejudecăţile, politeţea excesivă, bune maniere prost înţelese. De secole lumea se ceartă. Sunt doar variaţiuni pe aceeaşi temă. Ce-ar fi să cugetăm puţin? E aşa de uşor sa acuz; pot oare să ascult, să respect, să înţeleg, chiar dacă nu aprob?

Intr-o societate modernă, se merge la psiholog. Sigur, el ne va rezolva problema, dar care este rolul său? Ne învaţă să vorbim pe rând, ne face să ne ascultăm reciproc. Este doar un arbitru într-un joc în care regulile sunt scrise demult. Noi suntem jucătorii care din când în când mai faultam. E oare aşa de uşor să joci curat?

’’A asculta şi a respecta’’, o regula banală, dar în acelaşi timp, aşa de greu de respectat.

Părerea mea, părerea ta, părerea lui contează şi în aceeaşi măsură pentru Dumnezeu. Repet , pentru Dumnezeu.

Dar noi alegem să-L sfidăm. E mai uşor să ridici tonul decât să taci. E mai puţin stresant să acuzi decât să reflectezi. Azi să respecţi e atât de greu.

Ce-ar fi, mă întreb dacă am încerca să fim prieteni. Eu te ascult, tu mă asculţi. Asculţi, aprobi sau dezaprobi.

N-ai ştiut să spui “îmi pare rău”, dacă n-ai fi simţit cum e să ai dreptate. Ai fi ştiut să te apropii de anumiţi oameni, dacă de alţii nu te-ai fi depărtat.

Învaţă să asculţi, ca apoi să ştii , să ai ce spune.

« Prev