Arhiva pentru August, 2004

admin

Călătoria la Rohia

Echipa 1 LUMINA

e10.jpg

Pentru a putea descifra tainele Maramureşului de odinioară şi ale celui de astăzi deopotrivă, se cădea să trecem prin proba de foc, cea care ne-a purificat şi ne-a făcut vrednici de iniţierea în această lume mirifică.

Călătoria la Rohia se încadrează perfect în aceste tipare stabilite de lumea nevăzută, univers care, pentru a se destăinui, cere un anumit sacrificiu.

Dacă aparent călătoria pare a fi o înşiruire de probe individuale, de fapt lucrurile sunt mai profunde: o adevărată provocare este ca fiecare echipă să treacă peste marea probă ce constă în cîştigarea unităţii, a fraternităţii, în realizarea comunicării şi armoniei între diferiţii membrii, lucru mai presus decît orice cîştig efemer şi iluzoriu.

Pentru a ne putea atinge scopul: depăşirea probelor, prietenia, ajutorul reciproc şi munca în echipă au fost prioritare. Nu e important să culegi laurii unei victorii (obţinute prin efortul şi talentul unor individualităţi), ci e important ca, ajungînd la finalul acestei călătorii iniţiatice, indiferent de performanţele fiecăruia, echipa să devină un tot, un singur suflet.

Fără prietenie nu am putea cunoaşte ce înseamnă cu adevărat viaţa trăită în mijlocul unei societăţi perfide, indiferente şi egoiste.

Dacă ai reuşit să rămîi cu ceva din această călătorie iniţiatică trebuie să te bucuri că ai învăţat ceva de la viaţa care nu te învaţă cum să trăieşti, ci aşteaptă pur şi simplu să trăieşti!

Viaţa este o enigmă pe care încercăm să o descifrăm în fiecare clipă a fermecătoarei noastre existenţe.

Să nu uităm că ne naştem pentru a muri, şi murim pentru a ne naşte.

« Prev