Echipa roşie

Ovidiu Găitan

Expresii de tipul “Pe vremea mea” şi “Ce ştii tu?” sunt foarte des întânite într-o discuţie dintre o persoană adultă şi una mai tânără.

Părinţii nu pot să înţeleagă, profesorii sunt încuiaţi. La polul opus se află părerile celor mai în vârstă. Copii răsfăţaţi, tineret răzvrătit, adolescenţi gălăgioşi.

Ambele tabere acuză, toată lumea acuză că ceilalţi sunt vinovaţi.
Există nişte bariere greu de depăşit, cum ar fi prejudecăţile, politeţea excesivă, bune maniere prost înţelese. De secole lumea se ceartă. Sunt doar variaţiuni pe aceeaşi temă. Ce-ar fi să cugetăm puţin? E aşa de uşor sa acuz; pot oare să ascult, să respect, să înţeleg, chiar dacă nu aprob?

Intr-o societate modernă, se merge la psiholog. Sigur, el ne va rezolva problema, dar care este rolul său? Ne învaţă să vorbim pe rând, ne face să ne ascultăm reciproc. Este doar un arbitru într-un joc în care regulile sunt scrise demult. Noi suntem jucătorii care din când în când mai faultam. E oare aşa de uşor să joci curat?

’’A asculta şi a respecta’’, o regula banală, dar în acelaşi timp, aşa de greu de respectat.

Părerea mea, părerea ta, părerea lui contează şi în aceeaşi măsură pentru Dumnezeu. Repet, pentru Dumnezeu.

Dar noi alegem să-L sfidăm. E mai uşor să ridici tonul decât să taci. E mai puţin stresant să acuzi decât să reflectezi. Azi să respecţi e atât de greu.

Ce-ar fi, mă întreb dacă am încerca să fim prieteni. Eu te ascult, tu mă asculţi. Asculţi, aprobi sau dezaprobi.

N-ai ştiut să spui “îmi pare rău”, dacă n-ai fi simţit cum e să ai dreptate. Ai fi ştiut să te apropii de anumiţi oameni, dacă de alţii nu te-ai fi depărtat.

Învaţă să asculţi, ca apoi să ştii , să ai ce spune.

Trackback URI | Comments RSS