Pr. Silviu HODIÅž

1. Care sunt motivele pentru care v-aţi specializat în Studiul Biblic, cu toate că pasiunea dumneavoastră este Liturgica ?

Motivul este unul singur, necesitatea locală, momentan de la Institutul Teologic din Cluj. Pasiunea mea datează din 1943 pe la mijlocul liceului. Mi-am pus o mulţime de întrebări la care nu găseam răspuns în cărţile bisericeşti. După ce am devenit preot, am primit şi o grupă de viitori preoţi, de studenţi teologi, pe care să-i pregătesc. Şi am constatat că pentru toate disciplinele existau manuale vechi pe undeva, pentru Studiul Biblic nu erau. Era unul al profesorului Lemeni, din 1941, însă de atunci, considerate fiind descoperirile arheologice importante de la El Qumran, s-au modificat foarte multe puncte de vedere în domeniul biblic; atunci m-am înarmat şi eu cu cele mai recente cunoştinţe la ora aceea. Am scris un curs de 114 pagini dactilografiate (prin 1977-1979), care a circulat în mai multe multiplicări, şi când s-a prăvălit peste noi libertatea din 1989, toată lumea ştia că Botiza are un curs de biblic. Atunci hai să-i încredinţăm catedra de biblic. Asta e cum s-ar spune: omul se pregăteşte pentru ceva sau face din pasiune şi cealaltă devine necesară pentru viitor.

2. Care este cea mai bună metodă de a face cunoscută bine Sfânta Scriptură ?

Cea mai bună metodă de a face cunoscută Sfânta Scriptură este exemplul personal al celui care a citit-o şi care iradiază în exterior. Aici nu e vorba numai de a o face convingătoare, atractivă, ori aceasta nu se poate realiza prin conferinţe. Exemplul personal al fiecărui preot sau al fiecărui cleric, deci al fiecărui profesionist în Sfânta Scriptură, aşa încât oamenii să-şi pună întrebarea: ce fel de om este acesta, de ce este altfel decât ceilalţi. În practică, am constatat că acesta este primul pas.

Situaţiile mai organizate în parohii, unde preotul îşi dă seama că Liturghia duminicală nu este suficientă pentru a face din creştinism o preocupare pentru oameni. Trebuie să înfiinţeze grupuri de lucru de maximum 24 de persoane, care să educe anumite însuşiri specifice ale unor oameni. Deci oameni cu anumite înclinări sau interese, să formeze un grup de studiu cu care să se ocupe cel puţin odată pe lună. Din preocupările acestea de grupuri de studiu nu poate lipsi Studiul Biblic, făcut la nivelul de pregătire intelectual, de cunoştinţe, al fiecărui grup. În felul acesta se poate mări interesul pentru studierea Bibliei şi, bineînţeles, condiţia de bază pentru a studia Biblia cum se cade este, ca Biserica să se îngrijească de editarea unor Biblii cu notiţe la călcâi. Deci să nu se citească Biblia ca orice carte despre care să-mi fac o părere cum mă taie capul şi să o comentez cum mă cred eu mai deştept. Este vorba despre comentarii ataşate pentru rezolvarea unor situaţii sau a unor probleme mai evidente care apar în cursul lecturii Sfintei Scripturi. Acestea ar fi etapele şi metodele. Lucrul este mult dar vedem că, dacă există entuziasm şi dăruire, se poate realiza.

3. Cum vedeţi pastoraţia în împrejurările actuale ?

Pastoraţia, în împrejurările actuale o văd ca o necesitate de a acţiona în mod organizat pentru reevanghelizarea sau, dacă vreţi, pentru reimplantarea Creştinismului, a ideilor creştine în majoritatea oamenilor. Pentru că vremurile negre care au trecut peste noi au, printre altele, însuşirea de a deposeda pe oameni nu numai de bunurile materiale, ci mai ales de cele spirituale. S-a reuşit să se crească generaţii de oameni care să nu mai aibă nici o aspiraţie spre spiritualitate, nici o preocupare pentru ceea ce înseamnă viaţă sufletească şi rostul nostru, al existenţei noastre pe pământ. Situaţia este complicată deoarece regimul comunist dorea să nu aibă nici o ancoră în ceva care scapă. Deci pastoraţia trebuie să reînceapă de la aceasta, reimplantarea creştinismului în mentalitatea oamenilor, pentru că oamenii practic sunt profund descreştinaţi.

4. Ce consideraţi că este ecumenismul ?

Eu consider că ecumenismul este altceva decât ceea ce văd, ecumenismul trebuie să fie o miÅŸcare organizată de a apropia între ele diferite Biserici, adică de a implanta în sufletul fiecărui credincios, al fiecărui cult, convingerea că ÅŸi celălalt, de altă religie, este om. Deci să nu se facă discriminări pe bază religioasă ÅŸi nu numai în societate ci să se faciliteze aceasta ÅŸi de către puterea de stat adică să dovedească o imparÅ£ialitate totală faţă de problemele materiale. De exemplu să nu se distribuie fondurile, ajutoarele sau salariile în funcÅ£ie de procentajul din populaÅ£ia care reprezintă o Biserică pentru că una e să finanÅ£ezi o Biserică care s-a bucurat de privilegiul neîntreruperii activităţii ÅŸi altceva e cazul nostru, când trebuie să punem pe picioare o Biserică care a fost practic distrusă. Ecumenismul deci se recunoaÅŸte prin aceea că dispare discriminarea religioasă. Omul nu vede în cel de altă religie un potenÅ£ial duÅŸman, omul vede în cineva care vrea să meargă spre Dumnezeu, spre altă cărare. Se poate exemplifica cu un model foarte pueril, ciudat – dacă vreÅ£i.

Să ne imaginăm că pe o roată se plimbă diverse furnici. Pe ovezile roţii, la un moment dat, vor să se întâlnească. Dacă vor să se întâlnească numai pe ovezi atunci au suficiente motive să se ocolească una pe cealaltă. Dacă o ia fiecare furnică pe o spiţă, îşi dau seama, pe măsură ce se apropie de butuc, că şi celălalt este un om. Deci ecumenismul trebuie să fie o înţelegere între confesiuni în spiritul cel mai larg posibil, recunoaşterea calităţilor celuilalt şi abolirea oricărei separaţii, oricărei segregaţii pe criteriul religios.

5. Cum consideraţi că trebuie aplicat ecumenismul?

Din cele spuse anterior aproape că rezultă. Trebuie educat tineretul la orele de religie cu ideea că celălalt nu este un duşman, chiar dacă e vorba de o religie care este în fond perceptul fundamental al creştinismului, şi aşa se va pune în practică, începând cu educaţia religioasă din şcoală, dirijată cu vederi largi, cum am spus, nu se-parate sau să se reducă studiul religiei la dovedirea adevărului dogmelor propriului cult, sau că biserica proprie este compusă din oameni perfecţi şi cealaltă este compusă numai din secături.

6. Ce importanţă consideraţi că are această întâlnire a tinerilor la Târgu Lăpuş?

Importanţa întâlnirii tinerilor este foarte mare. În primul rând pentru că se întâlnesc tineri oameni, care mai pot fi modelaţi, pot fi formaţi sau care sunt dispuşi să se lase formaţi unii de către alţii. Prin urmare pentru realizarea unui ecumenism sincer, adevărat, echilibrat, aceste întâlniri au foarte mare importanţă, mai ales pentru cei care încă nu au învăţat să urască pe motiv religios.

7. Daţi-ne un sfat pentru vârsta şi împrejurările pe care le trăim.

Sfatul meu este să continuaţi în acelaşi spirit cu care aţi început aceste întâlniri şi peste tot să nu uitaţi că soluţia este de a nu face nimic împotriva dragostei, respectiv de a accentua puterea unificatoare a dragostei, pentru că toţi suntem oile aceleiaşi turme şi toţi avem un singur păstor, pe Dumnezeu. E timpul să descoperim aceasta şi să ne apropiem în iubire. Or, aceste tabere fac să îl cunoşti pe celălalt, să vezi că şi acela este bun, că e religios, crede în Dumnezeu, aşa ca mine.

Trackback URI | Comments RSS